Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:36 23 06 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un nou termen, la Curtea de Apel Constanța, în Dosarul 2 Mai! Tatăl lui Sebi- „Ne-am hotărât să dăm și poliția în judecată“

ro

18 Jun, 2025 14:10 488 Marime text
Un nou termen a avut loc astăzi, 18 iunie 2025, la Curtea de Apel Constanța, unde magistrații au analizat toate contestațiile depuse în dosarul tragediei din 2 Mai.

În jurul orei 13.30, ședința s-a încheiat, iar instanța a rămas în pronunțare.

Valentin Olariu, tatăl lui Sebi a făcut declarații la finalul ședinței de judecată de azi. Acesta vorbește în lacrimi despre această zi de finalizare a procesului și spune că speră la o pedeapsă și mai mare pentru Pascu. Olariu a mai punctat că s-a hotărât să dea și Poliția în judecată. 

Am ajuns și la ziua în care s-a terminat acest proces. Concluzii, sper ca magistrații să-și facă datoria și Vlad Pascu să și primească pedeapsa pe care o merită.

A fost foarte greu, un drum foarte, foarte greu. Am ajuns și la final.

Sperăm ca justiția să și facă treaba și sperăm la o pedeapsă mai mare. Sperăm ca în acest caz să le dăm celorlalți drogați o palmă și să știe că dacă se urcă drogați la volan vor primi o pedeapsă foarte mare.

Ne-am hotărât să dăm și poliția în judecată. După ce se va termina acest caz, următorii vor fi Ministerul de Interne.  Pentru că dacă l opreau pe Vlad Pascu, l-au oprit. Da, dacă-l opreau și nu-i dădeau drumul și luau plăcuțele de înmatriculare, băiatul meu era lângă mine azi.  Mă îndrept împotriva insistuției. - a mai punctat tatăl lui Sebi. 


 


Citește și:


Un nou termen, la Curtea de Apel Constanța, în Dosarul 2 Mai!Liviu Cristescu, unul dintre avocaţii lui Pascu- „În ceea ce privește pedepsele aplicate, am apreciat că sunt prea mari“
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii





OSZAR »