O firmă din Constanța dă în judecată Centrul de Asistență Medico-Socială Lădești, județul Vâlcea. La mijloc, un document constatator (DOCUMENT)
O firmă din Constanța dă în judecată Centrul de Asistență Medico-Socială Lădești, județul Vâlcea. La
17 May, 2025 15:07
ZIUA de Constanta
157
Marime text

Societatea comercială Black Sea Euroinvestments SRL, cu sediul în Constanța, a contestat în instanță legalitatea unui document constatator emis în cadrul unei proceduri de achiziție publică de către Centrul de Asistență Medico-Socială Lădești, județul Vâlcea.
Dosarul, înregistrat la Tribunalul Constanța în decembrie 2024, a vizat anularea documentului nr. 1971/26.09.2024, emis de instituția publică în contextul unei achiziții. După mai multe termene, instanța a respins acțiunea ca neîntemeiată în ședința din data de 3 aprilie 2025, prin Hotărârea nr. 463/2025.

Nemulțumită de soluția pe fond, compania constănțeană a declarat apel la Curtea de Apel Constanța în termenul legal, cererea fiind înregistrată oficial pe 14 mai 2025. Primul termen de judecată în apel a fost fixat pentru 2 iunie 2025, la Secția de contencios administrativ și fiscal.

Dosarul se află acum la Curtea de Apel Constanța.
Conform informațiilor disponibile pe rejust.ro, în primă instanță, Tribunalul Constanța a respins acțiunea invocând excepția netimbrării cererii. Instanța a constatat că, deși reclamanta a fost citată cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 450 de lei pentru o cerere neevaluabilă în bani, aceasta nu s-a conformat obligației legale. Astfel, în aplicarea prevederilor Codului de procedură civilă privind netimbrarea sau timbrarea insuficientă, Tribunalul a anulat cererea inițială.
Conform rejust, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa - Secția de contencios administrativ şi fiscal la data de 18.12.2024 sub nr. ####/118/2024, reclamanta SC ##### ### ############### SRL CONSTANŢA a solicitat în contradictoriu cu pârâtul CENTRUL DE ASISTENŢĂ MEDICO-SOCIALĂ LĂDEŞTI, anularea documentului constatator nr. 2236 din data de 29.10.2024. În drept au fost invocate prevederile art. 1271 al. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă. Pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca netemeinică şi nelegală. Analizând actele şi lucrările dosarului, Tribunalul reţine următoarele: Potrivit art. 248 alin. (1) din Codul de procedură civilă „Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei”, iar conform prevederilor alin. (2) „În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepţii, instanţa va determina ordinea de soluţionare în funcţie de efectele pe care acestea le produc”. Analizând cu prioritate excepţia netimbrării cererii, instanţa o va admite pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Potrivit art. 148 alin. (6) din Codul de procedură civilă „Cererile adresate instanţelor judecătoreşti se timbrează, dacă legea nu prevede altfel”, iar conform prevederilor art. 56 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor „Cererile neevaluabile în bani formulate potrivit prezentei legi se taxează cu 450 lei”. Obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost calificat prin încheierea din data de 19.02.2025, vizează anularea unui document constatator emis de autoritatea contractantă, care este o cerere neevaluabilă în bani şi se timbrează potrivit textului de lege anterior enunțat.
Reclamanta a fost citată pentru acest termen de judecată cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 450 lei, comunicarea obligaţiei fiind realizată în mod legal la data de 28.02.2025 la sediul menţionat în cerere, însă partea nu s-a conformat măsurii dispuse de instanţă, astfel cum rezultă şi din extrasul din sistemul Ecris depus la dosar. Ca atare, sunt incidente prevederile art. 197 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii, iar netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea în condiţiile legii. ##### taxei judiciare de timbru este una dintre obligaţiile esențiale ce trebuie îndeplinite de reclamant, fără de care nu se poate proceda mai departe la soluţionarea cauzei, decât în situaţia acordării de facilități de la plata taxei în condiţiile legii. Instanţa are în vedere şi unul din principiile fundamentale ale procesului civil reglementat prin dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Codul de procedură civilă, potrivit căruia „Părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să îşi probeze pretenţiile şi apărările, să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia”. #### de cele expuse, având în vedere neîndeplinirea obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru de către reclamant, instanţa va admite excepţia netimbrării şi va anula cererea ca netimbrată.
Amintim că, Centrul de Asistență Medico-Socială Lădești, Vâlcea, a atribuit prin procedură simplificată un acord-cadru pentru furnizarea de produse alimentare, în valoare totală de peste 800.000 RON (fără TVA). Contractul este împărțit pe mai multe loturi, acoperind categorii diverse de produse alimentare, precum carne, lactate, legume și fructe, produse conservate, ouă sau diverse produse de bază.
Pentru fiecare lot au fost desemnați câte unul sau doi operatori economici, printre care se numără firmele Black Sea Euroinvestment, Provision Retail Prod, Amariei G. Petru și Olymel Flamingo Food SRL. Contractele subsecvente au fost semnate în iulie 2024, cu valabilitate până la sfârșitul anului, iar acordul-cadru este valabil pe o perioadă de 24 de luni. Firma a ofertat pentru loturile 1,4,6.
Procedura a fost realizată conform Legii nr. 98/2016, iar atribuirea a fost făcută în baza celor mai bune oferte financiare, cu posibilitatea de a solicita noi propuneri în cazul egalității.
Firma Black Sea Euroinvestments SRL din Constanța, a fost înființată la data de 26.02.2007 și are ca obiect principal de activitate codul CAEN 8292 - Activități de ambalare.
Cifra de afaceri Black Sea Euroinvestments SRL a fost de 19.515.614 lei în anul 2023, cu un profit de 396.773 lei. Comparativ cu anul anterior, compania a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri cu 16.96%.
Black Sea Euroinvestments SRL a raportat un număr de 6 angajați în anul 2023.
Nivelul datoriilor companiei a înregistrat o ușoară creștere în 2023, ajungând la 2,82 milioane lei, față de 2,63 milioane lei în 2022. După un vârf al datoriilor în 2021, când acestea depășeau 3,9 milioane lei, firma a reușit să reducă gradual nivelul obligațiilor financiare în anii următori.
Asociatul și administratorul este Mihai Cantaragiu.
Potrivit licitatiapublica.ro, firma a încheiat un număr de 88 de contracte prin achiziții directe, dintre care 13 la nivelul județului Constanța. Autoritățile contractante sunt UM 02145 Constanța, DGAS Constanța, Centrul De Pregătire, Odihnă și Recuperare-Complex Flamingo.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
În secțiunea Document puteți consulta lista cumpararilor directe ale firmei la nivelul județului Constanța.
Citește și:
Black Sea Euroinvestments SRL a pierdut la Curtea de Apel Constanța procesul cu CS Dinamo. Decizia este definitivă
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii