Gelu Dănuț Dincă rămâne director general interimar al Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța pentru cel puțin 4 luni (DOCUMENT)
Gelu Dănuț Dincă rămâne director general interimar al Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța
20 May, 2025 08:40
ZIUA de Constanta
420
Marime text



Persoana care asigură interimatul managementului va fi remunerată la nivelul prevăzut pentru director general/manager, conform prevederilor Legii-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, potrivit dispoziției care poate fi consultată în secțiunea „documente”.
Pe durata interimatului, directorul general interimar/managerul interimar are dreptul să efectueze toate actele de gestiune curentă iar angajarea altor cheltuieli decât cele de gestiune curentă se poate face numai cu aprobarea expresă a ordonatorului principal de credite.
Reamintim, Florin Mitroi l-a numit, începând cu data de 20 ianuarie a.c., pe Gelu Dănuț Dincă director general interimar al Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța.
Recent, Consiliul a organizat un concurs pentru postul de manager al instituției, dar care a fost anulat deoarece nu a existat nici o persoană interesată să preia conducerea Complexului.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii