Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:28 24 06 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Grindeanu, „surprins” de indemnizațiile uriașe din consiliile de administrație- „E inadmisibil“

ro

24 Jun, 2025 15:24 344 Marime text
sursa foto: Facebook/ Sorin GrindeanuSorin Grindeanu, ales președinte al Camerei Deputaților a declarat marți, 24 iunie, despre indemnizațiile uriașe din consiliile de administrație ale companiilor, aflate până ieri în subordinea sa, că sunt „scăpate de sub control”. 

Acesta a mai precizat că acestea vor fi tăiate. Grindeanu a subliniat că este "mai mult decât determinat" să regleze aceste inechități, parte a programului de guvernare și a acordului politic pe care l-a semnat. 

„Sunt de acord şi, ca preşedinte interimar (al PSD - n. r.), am şi semnat acel acord politic şi, de asemenea, asumăm programul de guvernare pe ceea ce înseamnă, dacă vreţi, toate aceste inechităţi, lucruri care ţin de justiţie socială.

E inadmisibil ca indemnizaţia la un consiliu de administraţie, chiar dacă există acea autonomie dată de 109, toate lucrurile pe care le ştiţi, mergând o dată pe lună, poate de două ori pe lună, să fie mai mare decât salariul preşedintelui.

Toate aceste lucruri trebuie reglate şi vor fi reglate şi sunt partener mai mult decât determinat în această coaliţie să facem lucrurile astea. Trebuie să existe o grilă clară de salarizare sau de indemnizaţii de bun simţ în CA-uri. Nu se poate să ai indemnizaţii cu asemenea cuantumuri, iar lucrurile astea trebuie coborâte nu mult, foarte mult. Cine nu vrea, să plece din CA-uri! Fără niciun fel de rabat de la această linie. Şi suntem de acord cu treaba aceasta”, a precizat Sorin Grindeanu.



Citește și:

Sorin Grindeanu și Mircea Abrudean, aleși în fruntea Parlamentului

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii





OSZAR »