Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:04 07 06 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IGPR Promisiuni false de achiziție de autovehicule, prejudiciu de peste 2 milioane de lei

ro

06 Jun, 2025 11:24 173 Marime text
În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 5 iunie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară.
 
Activitățile au fost desfășurate în municipiul Salonta și în localitatea Sântandrei, județul Bihor, la imobilele reprezentând sediile a trei societăți comerciale și la domiciliul unui bărbat de 31 de ani, reprezentant al acestora, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune în formă continuată (10 acte materiale) și fals informatic în formă continuată (6 acte materiale).
 
Din cercetările efectuate de polițiști a rezultat că, în perioada iunie 2022 – februarie 2025, în calitate de reprezentant de drept sau de fapt al celor 3 societăți comerciale, în mod repetat și sistematic, ar fi indus și menținut în eroare 4 societăți comerciale și 7 persoane fizice, prin prezentarea ca adevărate a unor fapte mincinoase. Astfel, bărbatul ar fi solicitat plata în avans a contravalorii unor autovehicule, cu promisiunea de a utiliza banii astfel obținuți pentru achiziția autovehiculelor dorite de acestea.
 
De asemenea, în urma folosirii de mijloace frauduloase, constând în facturi falsificate, documente de plată false, capturi de ecran ori fotografii cu conținut înșelător, ar fi reușit încasarea, în conturile bancare ale societăților pe care le controla sau în contul bancar personal, a diferite sume de bani, reprezentând contravaloarea mijloacelor auto, iar ulterior, după obținerea banilor, acesta nu ar mai fi achiziționat autovehiculele, potrivit promisiunii inițiale și nici nu ar mai fi restituit banii încasați pentru acestea.
 
Prejudiciul total cauzat astfel este de 2.287.033 de lei.
 
Totodată, în perioada iunie 2022 – iulie 2024, pentru a induce și menține în eroare două persoane juridice și două persoane fizice, bărbatul ar fi modificat, fără drept, conținutul unor documente în format electronic, obținând astfel documente noi, al căror conținut nu corespundea cu realitatea.
 
În urma perchezițiilor domiciliare, efectuate pentru documentarea și probarea activității infracționale, au fost descoperite și ridicate, în vederea cercetărilor, înscrisuri, documente financiar contabile, înscrisuri olografe, contracte, documente de transport, documente de plată, 3 ștampile și 2 telefoane mobile.
 
La data de 5 iunie a.c., în urma administrării probatoriului, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au dispus reținerea bărbatului de 31 de ani, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.

 
La data de 6 iunie a.c., acesta va fi prezentat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, în vederea dispunerii de măsuri legale.
 
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă cercetările sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale.
 
Activitățile polițiștilor din Bihor au beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Bihor.
 
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
 
 

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii





OSZAR »