Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:24 17 05 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

VIDEO. Peste 43.000 de angajați MAI vor monitoriza alegerile prezidențiale în turul doi

ro

17 May, 2025 10:14 239 Marime text
purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog, sursa foto-MAI În dimineața zilei de 17 mai 2025, Monica Dajbog, reprezentant al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), a susținut o declarație de presă în care a subliniat faptul că campania electorală pentru al doilea tur al alegerilor prezidențiale s-a încheiat oficial la ora 7:00, fiind interzisă orice continuare a propagandei electorale.

„Se interzice afișarea, lansarea, promovarea sau difuzarea materialelor electorale de orice fel, precum și transmiterea mesajelor care urmăresc influențarea opțiunii de vot a alegătorilor”, a declarat Monica Dajbog.

Potrivit acesteia, pe parcursul campaniei electorale nu s-au înregistrat incidente majore, fiind sesizate 42 de posibile încălcări ale legii, majoritatea legate de afișajul electoral. Patru dintre sesizări au fost redirecționate către autoritățile competente pentru soluționare.

În ceea ce privește ziua votului, peste 34.000 de angajați ai MAI sunt mobilizați pentru a asigura transportul și protecția buletinelor de vot, precum și pentru menținerea ordinii publice în cele peste 18.900 de secții de votare din țară.

„Este important de subliniat că angajații MAI nu intră în contact direct cu materialele electorale, acestea fiind transportate cu vehicule speciale care nu aparțin Ministerului”, a mai precizat Dajbog.




Redam în integralitate conținutul declarației de presă susținute de purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog: 


Vă mulțumesc pentru că ați acceptat invitația la această declarație de presă despre modul de desfășurare al campaniei electorale pentru al doilea tur al alegerilor prezidențiale din punct de vedere al atribuțiilor Ministerului Afacerilor Interne. 

Campania electorală s-a încheiat în această dimineață la ora 7, fiind deci interzisă continuarea propagandei electorale.

Astfel, odată cu încheierea campaniei electorale, se interzice afișarea, lansarea, plasarea, promovarea, publicarea, distribuirea și difuzarea de materiale publicitare politice, respectiv materiale de propagandă electorală de orice tip, care se referă la alegerile prezidențiale.

De asemenea, se interzice difuzarea de mesaje electorale care se referă la alegeri în format audio, vizual sau mixt pe ecrane digitale amplasate în locuri publice, private ori prin intermediul unor vehicule special amenajate.

Prin continuarea propagandei electorale se înțelege, și deci se interzice, și sfătuirea alegătorilor să voteze sau să nu voteze un anumit candidat.


Precizez, de asemenea, că este interzisă transmiterea către utilizatori a mesajelor de tip text sau audio-video prin care se urmărește influențarea opțiunii de vot. 

Pe parcursul campaniei electorale, nu s-au înregistrat incidente deosebite. 

Au fost sesizate 42 de posibile incidente electorale.

Aproximativ 53% dintre sesizări au avut legătură cu afișajul electoral.

Patru sesizări, care nu erau de competența structurilor MAI, au fost transmise pentru soluționare către Autoritatea Electorală Permanentă și Biroul Electoral Central.

În ceea ce privește, manifestările publice cu caracter electoral, pe timpul campaniei electorale au fost organizate 34 de manifestări electorale care s-au desfășurat în condiții de siguranță.

În continuare, efectivele MAI rămân mobilizate pentru a-și îndeplini cu profesionalism și imparțialitate misiunile în context electoral. 

Astăzi, angajații MAI vor asigura protecția buletinelor de vot și a celorlalte materiale electorale pe timpul transportului de la locurile de depozitare către secțiile vot. În misiunile de astăzi, vor fi angrenați peste 34.000 de efective ale MAI. 

Subliniem încă o dată faptul că angajații MAI nu intră în contact cu materialele electorale, iar acestea se transportă cu vehicule care nu aparțin MAI.

Președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare se vor prezenta astăzi la secțiile de vot pentru luarea măsurilor necesare pentru asigurarea ordinii și corectitudinii operațiunilor de votare, precum și pentru fixarea  posturilor de pază în jurul secțiilor de vot.

Pe parcursul nopții, angajații MAI vor asigura protecția celor peste 18.900 de secții de vot constituite la nivel național, urmând să le predea președinților birourilor electorale, mâine dimineață, cu sigiliile intacte. 

Ca și la primul tur al alegerilor prezidențiale, Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor a recomandat serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor din București și de la nivel teritorial ca astăzi până la ora 16.00 și mâine, în ziua votului, între orele 07.00 și 21.00, să asigure program de lucru cu publicul pentru a veni în sprijinul cetățenilor care nu dețin documente de identitate valabile și doresc să voteze.

Pentru a verifica programul exact al serviciilor de evidență a persoanelor de la locul de domiciliu sau de reședință, vă recomandăm să consultați paginile de internet ale acestora.

Referitor la informațiile din spațiul public despre faptul că în Registrul Electoral figurează persoane decedate, precizez că Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor a transmis către Autoritatea Electorală Permanentă listele cu persoanele care au împlinit 18 ani, conform prevederilor și termenelor legale, pe baza datelor din Registrul Național de Evidență a Persoanelor. 

Mâine, în ziua alegerilor, aproximativ 43.000 de angajați ai MAI vor asigura cercetarea sesizărilor privind incidentele electorale, precum și protecția secțiilor de vot și menținerea climatului normal de siguranță publică. 

Misiunile structurilor MAI legate de alegeri sunt monitorizate și coordonate prin Centrul Național de Conducere Integrată, care este în legătură permanentă cu centrele operaționale similare activate în fiecare județ și în București. Centrul Național de Conducere Integrată a fost activat și funcționează chiar aici în sediul Ministerului Afacerilor Interne.

Vă reamintesc că la ora 20 va avea loc o declarație de presă în cadrul căreia vor fi prezentate informații cu privire la misiunile desfășurate pe parcursul acestei zile de structurile MAI.



Citește și:

Alegeri prezidențiale 2025BEC solicită competitorilor să respecte interdicția de propagandă electorală începând din preziua votării
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii





OSZAR »